Omul.Jurnal cu cantec
January 2, 2010
2 ianuarie. Mai sunt inca doua zile pana la inceperea scolii, lucru care imi lasa un gust amar. Nu vreau sa ma intorc in acea clasa, fost laborator de geografie, pentru ca nu voi gasi nimic altceva decat dispret. Nu fata de mine. Fata de toti.
Aceeasi profesori vechi de mai bine de 20 de ani, deja obositi si plictisiti ca au imbatranit intr-un sistem si asa defect. Un zambet e deja o raritate.
Dar si intre ei exista intrigi. Sunt micile lor extravagante. “Greii” scolii, respectiv cei ce inca predau de la infiintarea institutului, nu pierd niciodata ocazia sa isi dea cu parerea despre metodele defectuoase de predare ale celor mai tineri. E amuzant acest joc, si toate mastile pe care le iau.
Suntem invatati sa fim cinstiti si sa nu vorbim niciodata pe cineva de rau, cel putin nu pe la spate. Dar si cei ce ne sugereaza asta ar trebui sa tina cont de ceea ce zic; fiindca nu o fac mereu.
Sunt greseli la nivel inalt, si e prea tarziu ca cineva sa le corecteze. Dar poate nici nu e nevoie. Micile greseli, extravagante anima fiinta umana. Pana la urma, si un strop mic de rautate defineste omul. Si poate e chiar bine sa existe acolo, undeva, cat de mic. Marea problema e cand descoperi ca in sufletul cuiva nu se afla doar un singur strop..
